Ai chip de zeietate, privire de Cezar,
ardoare de Apostol, menirea unui far,
din gura-ți se presoară pe inimi mărgărint,
ți-e aura pe creștet voința de granit.
Un fel de coborâre a Fiului de Sus,
ce-i fără răsărire și fără de apus,
să miști în piept fiorii, ce au uitat ca sînt,
să doara conștiința, simțindu-i palpitând.
Să pui scântei în rugul, ce nu de-un veac s-a stins,
să naști în piept dorințe, ce vor urca în vis,
să sune cu mândrie un nume an de an,
mândria națiunii – Oleg Serebrian .
